Ieri într-un grup de 38 de persoane am mers într-o drumeție de la Mănăstirea Curchi cu biserica somptuoasă a acesteea Nașterea Maicii Domnului construită în 1775 și renovată din 2002 până în 2015 împreună cu o bună parte din clădirile complexului monahal. Mănăstirea are și clădiri vechi care urmează a fi renovate.
Părăsind mănăstirea Curchi am întâlnit un grup de turiști ajunși acolo tocmai din Japonia, lucru care aduce încredere în faptul că Moldova ajunge să fie cartată ajungând în circuitele turistice pentru unii dintre cei mai exigenți oameni care călătoresc lumea în lung și în lat.
Am continuat drumul prin codri și pe marginea acestora în direcția satului Donici pe care l-am pus în lista locurilor pe care urmează să le vizităm din simplu motiv că acolo este conacului clasicului fabulelor moldovenești Alexandru Donici.
Azi am mers de la Dolna la mănăstirea Vărzărești dspre care nu am auzit multe deși aparent este cea mai veche mănăstire din Moldova datată la 25 aprile 1420 într-un document semnat de Alexandru cel Bun.
De la bun început se impune de spus că Dolna tot este un sat ce merită toată atenția pentru că conacul lui Zamfirache Ralli la care a ajuns să fie oaspete la 1820 și cel mai mare dintre poeții ruși Alexandr Pușkin exilaț în Basarabia. De astă dată însă nu am vizitat acel conac pe motiv că mai fiecare dintre noi a făcut-o anterior.
De la Dolna am pornit pe covorul de frunze ruginite, prin codrii seculari care adăpostesc Izvorul Zamfirei și Poiana Zamfirei, locuri care l-au inspirat pe marele poet să scrie poemul Țiganii.
În cam jumătate de oră am ajuns la traseul care leagă drumul Chișinău - Leușeni de traseul spre Nisporeni. Traversându-l am ajuns prin marginea unei plantații de viță de vie într-o pădure la marginile căreea erau livezi părăsite, stâni, dulăi, stupine și capre priponite.
Trecând de vii care mai rodesc și livezi părăsite am ajuns la Cimitirul Ostașilor Români căzuți lângă Vărzărești în timpul celui de al II-lea Război Mondial. Primarul și o mână de săteni lucrau de zor la curățarea cimititulu de buruiene.
Mănăstirea Vărzărești ne-a impresionat mai întâi de toate prin copacul de gutui care merită nu doar o optică ceva mai bună decât al aparatului meu foto dar și este demn de atenția unui maestru care să-l inspire să picteze aceste fructe ajunse să inspire poeții și compozitori.
Chelie veche care va adăposti muzeul Mănăstitii Vărzărești
Stupii din prisaca mănăstirii merită câteva poze dar și cuvinte de laudă pentru inspirata lucrare a unei măici care le-a pictat în steagurile mai multor țări de pe mapamond: Japonia, Korea, canada, Georgia, Ucraina și altele.
Un stup-biserică este în centrul prisacei.
Fântâna mănăstiri are și ea niște turnuri parcă de biserică.
Părăsind mănăstirea Curchi am întâlnit un grup de turiști ajunși acolo tocmai din Japonia, lucru care aduce încredere în faptul că Moldova ajunge să fie cartată ajungând în circuitele turistice pentru unii dintre cei mai exigenți oameni care călătoresc lumea în lung și în lat.
Am continuat drumul prin codri și pe marginea acestora în direcția satului Donici pe care l-am pus în lista locurilor pe care urmează să le vizităm din simplu motiv că acolo este conacului clasicului fabulelor moldovenești Alexandru Donici.
Până la Peresecina am făcut cam 19km culegând pe drum unii ciuperci, alții măcieș, careva nuci și struguri de poamă pe unde acestea mai rămăsese în urma culegătorilor.
Azi am mers de la Dolna la mănăstirea Vărzărești dspre care nu am auzit multe deși aparent este cea mai veche mănăstire din Moldova datată la 25 aprile 1420 într-un document semnat de Alexandru cel Bun.
De la bun început se impune de spus că Dolna tot este un sat ce merită toată atenția pentru că conacul lui Zamfirache Ralli la care a ajuns să fie oaspete la 1820 și cel mai mare dintre poeții ruși Alexandr Pușkin exilaț în Basarabia. De astă dată însă nu am vizitat acel conac pe motiv că mai fiecare dintre noi a făcut-o anterior.
De la Dolna am pornit pe covorul de frunze ruginite, prin codrii seculari care adăpostesc Izvorul Zamfirei și Poiana Zamfirei, locuri care l-au inspirat pe marele poet să scrie poemul Țiganii.
Lângă o prisacă stătea de izbeliște o motocicletă din timpurile sovietice IJ/ИЖ care a suscitat interesul fetelor și mici și mari
În cam jumătate de oră am ajuns la traseul care leagă drumul Chișinău - Leușeni de traseul spre Nisporeni. Traversându-l am ajuns prin marginea unei plantații de viță de vie într-o pădure la marginile căreea erau livezi părăsite, stâni, dulăi, stupine și capre priponite.
 |
| Îmbarcarea hlujanilor în Moscvici |
 |
| Verișoarele și pomușoarele dulci din vii |
 |
| Via cu frunza ruginită |
Trecând de vii care mai rodesc și livezi părăsite am ajuns la Cimitirul Ostașilor Români căzuți lângă Vărzărești în timpul celui de al II-lea Război Mondial. Primarul și o mână de săteni lucrau de zor la curățarea cimititulu de buruiene.
 |
| Veșnică memorie ostașilor români |
Mănăstirea Vărzărești ne-a impresionat mai întâi de toate prin copacul de gutui care merită nu doar o optică ceva mai bună decât al aparatului meu foto dar și este demn de atenția unui maestru care să-l inspire să picteze aceste fructe ajunse să inspire poeții și compozitori.
Chelie veche care va adăposti muzeul Mănăstitii Vărzărești
Stupii din prisaca mănăstirii merită câteva poze dar și cuvinte de laudă pentru inspirata lucrare a unei măici care le-a pictat în steagurile mai multor țări de pe mapamond: Japonia, Korea, canada, Georgia, Ucraina și altele.
Un stup-biserică este în centrul prisacei.
Fântâna mănăstiri are și ea niște turnuri parcă de biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu